Aurel Țicleanu (58 de ani) a revenit în acest an la FRF, ca director de proiecte, după ce a încercat o aventură în Qatar, la Qatar Sport Club, în Liga a doua. Înainte de acest episod, Țicleanu era directorul departamentului de Scouting din cadrul FRF.
Ce proiecte mai aveți la Federație? M-am întors de curând, dar ne apucasem de acum patru ani de un material cu viziunea, filozofia FRF, Răzvan (n.r. – Burleanu) a dorit asta. Când a fost Zoltan Kovacs (n.r. – director tehnic care se ocupa de dezvoltarea sectorului de copii și juniori), i-am spus că a început să construiască de la etajul 1, în loc să sape puțin, la fundație. I-am spus și lui Sandu Tăbârcă, cel care l-a înlocuit pe Kovacs. Lucrez eu acum la această filozofie a FRF. În primul rând, trebuie să vedem cui ne adresăm. Tuturor celor care sunt interesați de fotbal, tineri, femei, copii, bătrâni, la alt nivel sunt microbiștii, iar mai sus sunt profesioniștii.
Dar nu e cam târziu, după patru ani, să facem această filozofie? Niciodată nu e prea târziu, plus că nu am avut-o până acum. Interpretări ale fotbalului au fost permanent, dar eu m-am dus numai la stadiul de principii, chestiuni generale. De exemplu, departamentul tehnic al FRF lucrează prin Comisia Tehnică, pârghiile noastre sunt Școala de antrenori și antrenorii, dar baza, structura pe care se bazează fotbalul este jucătorul. De-aici plecăm, cum dezvoltăm cariera unui jucător printr-un plan pe termen lung, iar apoi antrenorul care face echipa, echipa cum îți joacă. Le-am pus pe toate într-o înșiruire logică. Am avut șansa să particip la o serie de interviuri cu antrenorii români. Aceștia știu despre ce e vorba în propoziție. Avem un dressing, dar toate lucrurile sunt puse pe pat, șosete, maiouri, chiloți, prosoape, nu sunt așezate la locurile lor. Antrenorul român știe să se îmbrace, dar nu pune toate lucrurile la locul lor. Nu are bagajul ăsta de cunoștințe, pentru că nimeni nu a fost interesat până acum să pună totul la punct. Mulți au scris despre viziunea lor despre fotbal, însă totul se ducea spre profesioniști. Mircea Sandu a făcut o metodologie, dar fără a umbla la rădăcini, fără ideile principale, s-a dus doar spre amănunte.
Cel mai mic număr de copii implicați în fotbal
Concret, în patru ani, ce s-a făcut pentru copii și juniori? S-au făcut foarte multe pentru copii și juniori. E vorba de trei etape de dezvoltare. În primul rând, am încerfcat să coborâm vârsta de la care copiii să fie atrași către fotbal. Suntem în competiție și cu laptopurile, cu telefoanele astea performante, dar și cu alte sporturi. Federația a organizat multe competiții noi, ne-am dus în foarte multe școli, ne-am dus la țară, fotbalul acela pe uliță. Toate s-au transformat apoi, ușor-ușor, în fotbal pentru toți. Obiectivul principal a fost acela de a crește numărul de copii care participă la fotbal. Am văzut o statistică, suntem una dintre codașele Europei, avem cel mai mic număr de copii implicați în fotbal și cel mai mic număr de jucători. Dacă vrei să ai o creștere, atunci trebuie să avem cât mai mulți copii care joacă fotbal.
Când erați copil, cred că toată ziua jucați fotbal, nu? Tot timpul. Păi dacă ne dădeai o minge, eram cei mai fericiți. Am fost acum la Hunedoara și am văzut cum în spațiul dintre blocuri, unde era un teren și jucam fotbal întruna, au făcut o piață, garaje… Dar să revin la ce spuneam. A doua etapă este aceea a juniorilor și a trecerii lor spre fotbalul mare, prin înființarea acelui departament de scouting, care este o noutate. Eu i-am spus în filozofia asta pe care o facem – fotbalul de elită, fotbalul de juniori – în momentul în care se intră în competițiile de juniori. De ce elită? Pentru că am înființat acele competiții de elită la U19, U17, încercăm să facem și U15. Apoi sunt Centrele regionale pe care le-am înființat.
„Campioni la datul cu părerea”
Au fost o mulțime de critici pentru aceste centre… Lumea nu cunoaște. Iar noi suntem campioni la datul cu părerea. Eu am răspuns doi ani și jumătate de acest departament de scouting. Ne-am dus în teritoriu și am făcut selecționatele județene, care trebuiau să joace între ele și făceam selecționatele regionale. Opt regiuni ori 22 de jucători înseamnă 176 de jucători. Îți garantez că acești 176 de jucători sunt foarte aproape de performanță, adică de Liga a doua, de Liga 1 și de fotbalul internațional. N-am făcut nimic, nu?
Poate trebuie să comunicați mai mult… Avem departament de comunicare, lucrurile se spun, dar depinde cine vrea s-audă, cine are urechi de auzit. Din 176 de jucători pe generație, Gică Hagi nu-i poate lua pe toți. El are mijloacele lui, îi ia de la 12 ani, noi de la 14.
„Fotbalul românesc pierde 100 de copii pe generație!”
Sunteți în concurență cu Hagi? În niciun caz! El ia 10-12 pe generație, iar restul de 160 de copii cu potențial sunt la liber. Sunt foarte multe cluburi care fac fotbal organizat și care se opresc la limita senioratului. Dacă pot vinde în străinătate, vând. Dacă nu, copiii ăștia se ratează. Și-atunci, a apărut ideea noastră cu centrele. Ministerul obligă la 28 într-o clasă, am făcut două centre, sunt 56 de copii, plus 10 ai lui Gică – 66, hai să zicem 70. Restul de 100 de copii pe generație se pierd. Adică fotbalul românesc își permite să piardă 100 de copii! Hagi câștigă campionatul la seniori, Federația face aceste Centre. Nimeni nu-i urmează exemplul lui Hagi. Păi dacă Hagi câștigă campionatul cu sistemul ăsta, dacă Federația mai întărește, mai ajută niște copii, de ce să pierdem noi, de ce să nu mai existe interes ca și alte cluburi să facă treaba asta?
Federația și Liga nu pot constrânge cluburile să investească în copii și juniori? Un procent din bugetul anual… Nu, nu se poate. E democrație și nu poți să obligi pe nimeni.
Păi cu Regula U21 i-ați obligat. Măcar un procent din drepturile tv… Asta cu drepturile tv e apanajul Ligii. Acolo sunt președinții de club, ei fac totul. A fost această regulă cu 10%, a respectat-o cineva?
Președinții nu vor campionat de tineret
Cluburile trebuiau controlate. Păi cine să controleze? Cei de la Ligă nu i-au putut obliga, fiindcă la un moment dat oamenii trebuie să-i voteze. Nu poți să le dai patru ani în cap și apoi să le ceri să te voteze. S-a făcut o dezbatere. Asta poate face Federația. A pus în discuție problema copiilor care termină junioratul. Ce facem cu copiii ăștia până ajung să joace la prima echipă? Sută la sută, tot ce înseamnă responsabil tehnic, au spus că e nevoie de o nouă competiție. Toată lumea s-a dus către tineret-rezerve. Am preluat-o, am înscris-o în ordinea de zi a Comitetului executiv, am prezentat-o, iar președinții din Comitetul executiv au zis: Simțiți nevoia de competiția asta? Finanțați-o!
Păi și? Păi nu se poate. Cum să finanțez eu Steaua sau Dinamo să-și facă echipa a doua?
Trebuie ajutați într-un fel, urniți, altfel nu fac nimic. Păi de ce să-i ajut eu? N-au drepturile tv? Cu ce să-i mai ajuți?
Păi ca să facem ceva pentru fotbal. Eu nu pot să intru pe teritoriul unuia care are club privat, societate privată.
Niciun fotbalist din naționala de tineret nu evolua constant în Liga 1!
Să facem o dezbatere cu marile firme din România, care să investească în campionatul de tineret. Aia e o altă discuție. Au zis că nu vor să mai țină 20-22 de jucători, cu contracte, alte cheltuieli. Multe echipe evoluau în alte orașe decât ale lor, nu se putea juca în deschidere, să îi vadă lumea pe copiii ăia. Atunci a venit Federația cu ideea aceasta a jucătorului U21. De ce s-a făcut asta? Pentru că ajunsesem la lotul național U21 să nu avem niciun fotbalist care juca în competițiile interne! Am făcut un meci la U21 între selecționatele Ligii 1 și Ligii a doua și au învins cei din eșalonul 2 cu 5-0! Dar nu pentru că ar fi o diferență de valoare, ci pentru că jucau la echipele de club, aveau ritmul de joc, aveau reflexele formate. Cei de la Liga 1 jucau câte 10 minute pe meci, poate nici atât!
Se simte ceva acum pentru naționala de tineret cu regula asta U21? Ușor-ușor ar trebui să se simtă. Sunt foarte mulți tineri care joacă. Dar noi mai avem o problemă: să urce în avionul naționalei și să facă ce au făcut.
Cazul Patrick Petre
Trei au fost iertați, Patrick Petre – nu. Asta nu cunosc. De Patrick Petre, ce să zic… Noi avem o expresie, binecunoscută: s-a născut talent și a murit speranță. Îmi povesteau cei de la loturi că a jucat România în Serbia un amical la juniori, au bătut ai noștri cu 3-1, iar Patrick Petre a fost ovaționat în picioare de sârbi. Ce meci a putut să facă… Ce face el cu talentul lui, e o altă discuție.
Tatăl lui spune că de fapt nu e un mare caz și că se face prea mult tam-tam pe numele lui. Zice că toți tinerii jucători beau și fumează… Mai puțin contează asta. Contează unde este Patrick Petre acum și să nu-și irosească talentul. Mi-aș dori să nu se facă un caz, și băiatul să-și fructifice talentul. Un jucător care face un meci senzațional cu Serbia, care peste doi ani avea să devină campioană europeană la U21, e un fotbalist care are calități. Ce face cu calitățile lui? Asta e o întrebare care să și-o pună și el, și tatăl lui, echipa la care joacă, antrenorii lui…
Copiii care merg la fotbal sunt „leșinați de foame”
Revenim la centrele de copii… Și fiindcă eram la problema centrelor și a loturilor naționale, trebuie să mai spun un lucru. Școala în România este foarte grea. Nu ai timp să mergi la antrenamente. Un copil din România se trezește undeva la 7 dimineața, nu știu cât apucă să mănânce, ce mănâncă pe fugă, la 8 începe cursurile, termină pe la ora 13, 13.30, iar nu știu ce mănâncă… Pleacă spre terenul de antrenament, unde ajunge pe la 15.30, intră pe teren, nu știu ce condiții are acolo, ce mingi, dar pot să spun clar că e leșinat de foame, e terminat. Ce antrenament poate să facă? Ce acumulări poate să facă, atât timp cât în Europa sunt aceste centre în care copilul se trezește de dimineață, intră în program, se duce la școală, nu pierde timpul pe drum.
Și care ar fi soluția la noi? Autoritățile locale ar putea investi în astfel de centre? Nu neapărat. Bine, dacă este un fenomen național… Dar nu este vorba numai de fotbal aici, ci de sportul românesc, în general. Ar trebui să fie o dezbatere națională, ce facem cu sportul, ce facem cu oamenii ăștia care lucrează în sport… Ca să-mi duc ideea mai departe: copilul acela se întoarce acasă pe la ora 18-19 și trebuie să își facă temele. N-a mâncat nimic, e leșinat. Noi suntem nu în inferioritate, suntem handicapați în meciurile cu copiii de afară.
„Toată lumea preferă să cumpere jucători de la capătul pământului, în loc să-i creștem pe-ai noștri”
Pe vremea dumneavoastră, mâncați? Nu mai e același lucru, nu se compară! Pentru că pe vremea noastră nu erau atâtea centre în celelalte țări. Uite, câte regiuni are Austria, atâtea centre sunt, în Germania la fel… Când tu, Federație, dai drumul la două centre cu 56 de copii care să intre într-un program, să mănânce, să poți să participi la niște competiții, toată lumea te critică! Încă o dată spun: Hagi câștigă campionatul, dar nimeni nu îi urmează exemplul. Toată lumea preferă să cumpere jucători de la capătul pământului, în loc să-i creștem pe-ai noștri… Fotbalul românesc își permite luxul să piardă cam 100 de copii pe generație! Chiar suntem atât de bogați? Cine nu apucă să plece în străinătate, cine nu e precum copilul ăsta, Vlad… Ca o paranteză, o nouă probă de management de calitate la Craiova, dar e altă discuție asta. Că zice lumea că am eu ceva cu ăia. N-am nimic, dar nu e-n regulă ce-se-ntâmplă. În momentul în care ne va păsa și vom ajunge să împingem acești jucători de calitate spre competițiile noastre, vom avea competiții de calitate.
Să încerce Federația să discute cu fiecare primărie în parte… Nu neapărat. E nevoie de legislație.
Păi legislația o avem acum. Se pot băga bani de la autoritățile locale. Ok, dar taxele sunt foarte mari.
La concret, ce-am putea să facem pentru fotbal, ca să ne revenim un pic? La concret, ne-am apucat noi să facem centrele astea. Se tot spune că n-au identitate, dar nu ne interesează identitatea, noi nu luăm locul nimănui, îi ajutăm să crească mai bine.
Dar se spune că nu prea e legal ce faceți, cu acel procent la un eventual transfer… Și câți s-au vândut? A fost Dragomir de la Timișoara, de ce n-a continuat, de ce n-a rămas aici? În momentul în care investești în copiii ăștia și îți iei 5% din vânzare… Măcar să ia 3 milioane de euro pe un copil și să îți dea și ție 5%. Care este problema să dai, ca să poți să crești copiii mai departe?
Dacă nu ne revenim la nivelul ăsta și nu facem ceva concret, nu avem nicio șansă nici cu naționala, nu? Că n-au de unde să apară fotbaliști… Fotbalul românesc a depins de două proiecte, unul care s-a numit Luceafărul și unul care se numește Viitorul. Dacă nu facem tot o chestie artificială, un efect din ăsta de seră care să adune cei mai buni jucători, dar în același timp să le asiguri și competiția… Campionatele astea de elită pe care le-am făcut au fost tot din nevoia de a coagula valorile. Erau campioane județene care câștigau cu 18-0, 20-1, asta nu era competiție. Am dat niște bani de la Federație, pentru ca ei să poată face deplasări mai lungi și să întâlnească adversari mai puternici. Meciurile sunt mai strânse acum, dar condițiile de joc sunt tot alea pe care le știm. E nevoie de programe prin care să se facă terenuri, infrastructura trebuie dezvoltată. În Ungaria a venit prim-ministrul, care a jucat fotbal, și i-a obligat să facă centre. Noi spunem că două sunt multe și că n-avem dreptul. Ă‚la a făcut 6-7 centre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER